Cea mai mare luptă interioară este negarea realității. Realitatea sufletului.
Ce s-a întâmplat când realitatea a produs o durere imposibil de conținut?
Fantezia copilului, femeii, bărbatului rănit a făcut loc realității.
Fantezia poate veni în multe forme, crearea unei realități complet paralele, disociere emoțională, bypass spiritual, uitarea a ce s-a întâmplat prin respingere completă. Oricare ar fi mecanismul sau nivelul de disociere un singur lucru este comun pentru crearea fanteziei - durerea.
Într-o societate în care suntem invitați să performăm în baza rezultatelor, disocrierii de la adevărul sinelui, negării intuiției, durerea nu este ceva tocmai dezirabil de simțit.
Divinul feminin primordial ne invită să ne onorăm toată paleta de emoții fără a favoriza emoțiile. Simțirea emoțiilor în fluiditatea momentului prezent nu crează atașamente față de trecut sau viitor.
Respingerea durerii dintr-o traumă trecută ne trage mereu într-o buclă a tiparelor comportamentale bazate pe strategii de supraviețuire implantate exact în acea durere care nu a fost onorată, iar asta duce la o re-creere al acelorași tipare în viitor.
Eliberarea fanteziilor construite din supraviețuire au rolul de a trage preșul de sub picioare și a ne chema către esența noastră. Identitățile construite din frică vor să fie auzite și integrate prin ritualul doliului ca și aspect al iubirii divine. Creatorul nu greșește, Creatorul experimentează, iar doliul ne aduce în această onestitate al portalului inimii și simțirii dincolo de nevoile minții de căuta vinovați.
Vălul iluziei este și el un experiment al Creatorului, acum Creatorul este pregatit/ă să vadă cu ochi divini imaginea supraviețuirii - un idol cu picioare de lut.
Durerea mă aduce înapoi la inocență, eu am creat un văl al iluziei pentru a supraviețui, iar acum sunt pregătită să-l distrug pentru a-mi reaminti cum este Acasă - casa sufletului meu.
Comments