
Călătoria către Sursă, Dumnezeu, Conștiința Cosmică este o spirală care mă ghidează către origini, iar în această călătorie tot ce este necesar să văd ca și aspecte ale mele de umbră și lumină îmi vor fi oglindite.
Călătoria eroinei îmi cere reziliență, smerenie, asumare, autenticitate, compasiune și conștiința momentului prezent ca să integrez și accept în echilibru atât aspecte de lumină cât și întuneric.
Transcederea polarității.
Receptivitate - acceptarea mea în totalitate.
Cercurile Sacre îmi oferă oportunitatea să văd toate aspectele pe care sunt pregatită să le văd într-un spațiu de acceptare și siguranță, într-un grup de oameni care își asumă procesele alchimice și înțeleg că oglindirea într-un Cerc Sacru este un dar.
Ca și participant într-un Cerc Sacru simt vibrația înaltă ce curge prin mine și un dans în spirală energetic între mine și ceilalți oameni, totul se simte susținut de însăși sursa divină; un spațiu alchimic unde îmi setez intenții spre binele meu suprem, apoi sunt pregătită să moară din mine acele aspecte care nu îmi mai servesc.
Cercul Sacru imi oferă un cadru de susținere atunci când eliberez blocajele și trauma sexuală din corp, apoi îmi asum să observ în zilele care urmează comportamente și judecăți pe care le am și vreau să le eliberez prin acțiuni concrete, un vocabular diferit, o postură a corpului diferită.
Ca și gazdă al unui Cerc Sacru pot să simt magia până în buricul degetelor mele.
Cu câteva ore înainte pot să simt fuziunea energetică cu participanții și cum se amplifică intensitatea aproape electrică a energiei.
Într-un spațiu de încredere și iubire totală observ cum suntem interconectați și cum fiecare persoană aduce ce este necesar să aducă pentru a co-crea împreună un spațiu de purificări.
Fiecare persoană va oglindi exact ce avem nevoie să vedem.
Cum împărtășirile încep să curgă și energia se așează fluid în spațiu.
Simt prin corpul meu.
Simt recunoștință pentru fiecare persoana care a venit cu mult curaj și asumare, care eliberează memoria traumei din corp și susține o restructurare celulară.
Simt cum energia se mișcă și burla cuantică se închide.
Simt entuziasm pentru noua realitate pe care o creăm prin acțiunile noastre în viața noastră.
Într-un Cerc Sacru suntem toți egali de la centru.
Vindecarea și integrarea traumei sexuale este în spațiul linear în etape: cocon, re-naștere, monarh.
Fiecare etapă are o valoare enormă în integrarea traumei sexuale și toate împreună sunt în spirală către origini.
Eu sunt Conștiința Universului aici și acum și orice portal se deschide în fața mea este o nouă oportunitate să mă cunosc dintr-o nouă perspectivă aliniată cu esența mea divină.
În recunoștință pentru toți oamenii cu care stau în Cercul Spirala Sacră.
Cu inima plină de miere divină,
Marina
Commentaires